Scrie-ne

Florărie · Str. Pușkin 12, București

Povestea Elenei

Viața unei femei din Rădești, Muscel, și grădinița cu flori care ne-a dat numele.

Rădești, 1922

Elena a fost o româncă simplă, de o extraordinară bunătate. În anul 1922 se naște în satul Rădești din Județul Muscel, al doilea copil dintr-o casă cu patru frați. La 5 ani, mama se îmbolnăvește și moare, lăsând copiii orfani de mamă. Tatăl se recăsătorește și, ocupat cu noua viață conjugală, desparte copiii și îi împrăștie pe la rudele din sat. Ajunsă fără părinți și fără frați în noua casă, duce o copilărie dificilă. Noua familie o folosește ca mână de lucru la muncile gospodăriei și ale câmpului.

La școală îi place mult, dar părinții adoptivi o retrag din învățământ după clasa a doua, lucru pe care îl regretă până târziu, când povestește nepoatei:

„Mi-a plăcut mult la școală, mamă, dar n-am putut să fac decât doi ani, nu m-au lăsat mai mult.”

Găsește în toți acești ani refugiu în unchiul ei, fratele mamei, călugăr al Schitului Pahomie. Un om de care își amintește cu drag și, totodată, ultima ei legătură cu mama pierdută.

Fotografie de familie alb-negru: Elena la gardul grădinii.
Elena la gardul grădinii, Rădești

Ion, Viorica și ulița

Ajunge mare și se căsătorește cu Ion, un tânăr din satul vecin. Au împreună o fiică, Viorica. Strâng bani cu greu și se stabilesc într-o gospodărie pe aceeași uliță pe care, cu decenii în urmă, își trăise ultimele clipe cu mama ei. Anii trec. Fiica îi face trei nepoți, pe care îi crește tot ea în gospodăria de la Rădești, iar în anul 1996 Elena își ia în brațe primul strănepot.

O viață cu început amar se încheie cu multe bucurii și împliniri. Ne spunea chiar ea:

„N-am crezut vreodată că voi ajunge să am o bătrânețe așa liniștită.”

Se stinge din viață în anul 2006, dar ne rămâne vie în amintire pentru impresia adâncă pe care a lăsat-o în viețile noastre.

Fotografie alb-negru: Elena și Ion lângă gardul de lemn; Ion ține un buchet de flori.
Elena și Ion, Rădești

Grădinița cu flori

Elena a fost o femeie iubitoare, muncitoare și răbdătoare. Se trezea în zori și își lucra gospodăria până mult după asfințit. Lucra manual, în casă, textile pentru ea și pentru familie. Creștea și îngrijea animalele, avea o grădină de legume și o livadă cu fructe. Își creștea, de asemenea, cu multă iubire nepoții și strănepoții și compensa prin căldura ei toate neajunsurile vremurilor.

Își găsea bucuria când îi vedea fericiți pe cei dragi, pe care îi întâmpina mereu cu găluște cu prune, griș, cozonaci și un zâmbet larg. Se mândrea cu o impresionantă „grădiniță cu flori”, cum îi spunea ea, de care avea mare grijă. Creștea în seră lalele și frezii. Iubea florile, iar florile îi aduceau multă bucurie.

Fotografie alb-negru din 1997: Elena își ține strănepotul în brațe sub un pom înflorit.
Elena cu primul ei strănepot, 1997

Lumea Elenei

Am făcut acest loc în cinstea Elenei, pentru a împărți cu toții din căldura lumii ei.

Lumea Elenei, lumea satului românesc, care se stinge pe zi ce trece, este moștenirea tuturor. În onoarea tuturor „Elenelor” care au fost și a celor care se vor naște, ne străduim să facem ca lumea lor să re-înflorească.

Povestea continuă